Ministrul Transporturilor vrea să cumpere drone pentru șantierele autostrăzilor

Ministrul Transporturilor vrea să cumpere drone pentru șantierele autostrăzilor
Publicat: 24/04/2017, 23:57

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, în urma unei inspecții pe șantierele Autostrăzii Sebeș-Turda, că în următoarea perioadă va efectua vizite neanunțate, unde sunt lucrări de infrastructură.

„Eu spun de acum constructorului: o să se trezească cu mine pe șantier. Astăzi am anunțat vizita și au știut, dar cu siguranță în perioada imediat următoare se vor trezi cu mine direct pe șantier. Știm că vine ministrul, toată lumea e pe șantier și lucrează, așa se întâmplă de obicei”, a spus Răzvan Cuc.

Totodată, el a spus că anumite șantiere vor fi monitorizate video, mai ales unde antreprenorii au „o slabă mobilizare”.

„Urmează în perioada următoare să lansăm o procedură de achiziție pentru monitorizarea video a acestor obiective, fie prin drone, fie la fața locului, montate să vedem în timp real cum se mișcă, să putem informa și populația și pe toată lumea să știm exact la ce să ne așteptăm. Vom lua toate măsurile ca lucrurile să se deblocheze în condițiile în care antreprenorii au o slabă mobilizare și nu țin cont de ceea ce li se spune și li se trasează din cadrul companiei, cu siguranță vom rezilia contractele cum am făcut și la Bacău fără să stau pe gânduri. Nu avem de ce să mai tolerăm. Statul român este un bun platnic”, a mai spus Răzvan Cuc.

Întrebat când vor fi șantierele monitorizate video, ministrul a spus urmează procedura de achiziție.

„După cum știți la noi legislația presupune să avem o procedură de achiziție. Va demara procedura de achiziție CNAIR-ul. Rămâne să vedem ce se justifică din punct de vedere financiar mai bine, fie sistemul de drone, fie camere video. Oricum eu vreau să fiu informat zilnic de progresul pe șantierele care le avem. Aici, mă rog, rămâne să vedem cum va decide domnul director să scoată la licitație procedura respectivă”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță, au efectuat, luni, o vizită de lucru pe șantierele autostrăzile Lugoj-Deva și Sebeș-Turda.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
×